1111 Maxime - Voioşie / glumă

Cuvant Inainte

Categorii aforisme

[a-c][d-m][n-s][t-v][supplementum]

 

  • Gluma e ca sarea – e bună când nu depăşeşte măsura.
Cicero
  • Inima voioasă este mai bună ca orice leac.
    Învăţăturile papirusului Insinger
  • Sunt meserii al căror principiu este surâsul.
    J. Swift
  • O glumă este o fulgerare care ne face să vedem că suntem mai desăvârşiţi decât un semen al nostru.
    Stendhal
  • Oamenii veseli se însănătoşesc întotdeauna.
Ambroise Paré
  • O glumă bună este un lucru fundamental şi sfânt, care nu poate fi criticat.
    G. K. Chesterton
  • Veselia este elan şi vigoare şi, de obicei, este bunătate ascunsă. Şi chiar dacă este un efect al temperamentului şi umorii, e o binefacere.
    H. F. Amiel
  • Pe actorii comici îi consider drept binefăcători ai omenirii. A dărui nepăsare, distracţie, bună dispoziţie, a provoca râsul, ce meserie minunată!
    Federico Fellini
  • Pe vremuri, a trăit la Paris un medic, pe nume Gally Mathieu, care îşi trata pacienţii săi prin faptul că îi făcea pe aceştia să râdă în hohote, pe această cale vindecându-i pe majoritatea dintre ei de bolile de care sufereau.
    Brokhaus, vol XIV
  • Oamenii veseli comit mai multe nerozii decât cei trişti, dar aceştia comit mai grave.
Mihai Eminescu
  • Cea mai înaltă însuşire a omului este voioşia.
G. Călinescu