Teatrul 'Maria Filotti' - Premierele asa cum au fost

 

Blue hills

Sumar

- La o fotografie
- În loc de argument

- Maria Filotti, Doamnă a teatrului românesc
- Addenda la “Antigona”- Miracolul grecesc este, mai întâi, miracolul teatrului
- Fănuş Neagu- un dramaturg neinseriabil cu vocaţia visului şi a iubiriii

 

LA O FOTOGRAFIE

Rare sunt vederile dedicate Brăilei care să nu includă Piaţa Traian, reper identitar al oraşului de aproape două secole. Ilustratele „au înregistrat” Biserica Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavril”, veche de aproximativ 250 de ani, monument istoric, singura biserică ortodoxă fără turle din România, grupul statuar Traian (1906), ceasul monumental  (1909), Marele Hotel Francez, devenit Muzeul Brăilei, şi , pe latura de vest, clădirea Teatrului „Maria Filotti”.
Carte de vizită  a urbei, Teatrul este prezentat cu mândrie tuturor personalităţilor române şi străine care poposesc în municipiul nostru, monument arhitectonic inclus în albumul UNESCO. Clădirea datează din anii 1840  şi a purtat de-a lungul timpului denumiri ca: Teatrul Rally, Teatrul Regal, Teatrul Comunal, Teatrul de Stat, din 1969 primind numele marii artiste de sorginte brăileană Maria Filotti. Ultima restaurare a clădirii (1980-1988), arhitecţi Viorel Oproescu , Doina Juncu şi colectivul de artişti plastici condus de Virgil Mihăescu, distins pentru această remarcabilă operă cu Premiul Academiei , a adus numeroase îmbunătăţiri cu elemente de stucatură, pictură, vitralii şi candelabre.
Totalizând o suprafaţă de peste 5000 m.p., edificiul restaurat se constituie din componente de mare valoare artistică:
- holul monumental , aureolat de un fascinant vitraliu (autor Virgil Mihăescu), scările pe trei nivele , flancate de baluştri din marmură albă de Ruşchiţa;

feerie de stucatură;

distinge bogăţia de picturi şi basoreliefuri ale plafonului , din care coboară, ca o floare, candelabrul supraetajat (800 kg), compus din 150 de braţe şi 1000 ace şi frunze de cristal.

Chiralina , cu flori şi holde, cu corăbii, efluviu artistic încorporat cu fir de aur, de argint şi de mătase în peste 800 de nuanţe;

Piaţa, numită iniţial, după hramul bisericii, “Sfinţii Arhangheli, a purtat apoi denumirea de Rally, cum se vede şi pe ilustraţia copertei I. Rally fusese primul proprietar al hanului de pe locul teatrului de astăzi, care data din anii 1840 şi care arsese la incendiul din 1859. Reconstruită, clădirea va cunoaşte numeroase transformări, intrând în stăpânirea lui Dumitru Ionescu, mare filantrop, care o va dărui “comunei”. De atunci, Teatrul Rally, devenit Regal, după spectacolul dat în onarea M.S. Domnul Carol în 1878, se va numi Comunal iar  piaţa va primi numele donatorului – Dumitru Ionescu, aşa cum dovedesc numeroase vederi, care, pe frontispiciul clădirii, aveau înscris:”Proprietatea Dumitru Ionescu”.

Teatrul Maria Filotti
Puţini însă dintre brăileni mai ştiu de filantropul Dumitru Ionescu, cel care a înzestrat “comuna”, al cărei primar a fost, cu numeroase valori. Pentru merite deosebite ca “părinte al urbei”, în octombrie 1909, Regele Carol I  i-a conferit Ordinul “Coroana României” în grad de comandor (Dosar 25/1909, Fond Primăria). Numele pieţei i se dăduse însă pentru calitatea de filantrop, pe care, cu recunoştinţă, o reamintim brăilenilor din generaţia actuală, aşa cum apare ea consemnată în testament, din care spicuim daniile oferite oraşului său.

Dumnezeu să-mi ajute şi să mă lumineze a face numai bine şi cât mai bine, patriei şi neamului meu.
Eu, Dumitru Ionescu, român din părinţi, tatăl Ioan Neagu Ghelase şi mama Ilinca, născută Nicolae Brebenel, români din neam de neam, născut în Brăila, în anul 1846, Iunie 24, ajuns la vârsta, când calea cea mai lungă ce am trecut, e în urma mea, iar cât va mai fi înaintea mea, va fi cât mai scurtă şi nesigură. M-am gândit adesea la viaţa mea, ce am avut-o până astăzi, robit în munci neîntrerupte, de la cea mai fragedă vârstă, plină de multe griji şi nelipsită de amărăciuni şi un dor de mult s-a născut şi s-a sădit adânc în sufletul şi inima mea, dorul de a fi cât mai folositor altora, patriei şi neamului meu, râvnind să las un exemplu bun  în mijlocul  celora cu care am trăit.
Neavând copii, nici legitimi, nici naturali, neavând părinţi în viaţă, nici fraţi sau surori, şi nici nepoţi de la aceştia, n-am nici un moştenitor apropiat, care cu drepturi s-ar putea împotrivi hotărârii mele, atât în viaţă, cât şi după moartea mea, la modul destinării, ce o fac prin acest testament averii mele, această avere fiind numai fructul muncii mele îndelungate şi cinstite, traiului cumpătat şi abţinerii de la orice vicii, în tot timpul cât am trăit.
Fiind în deplină putere de raţiune şi convingere, dominat numai de nestrămutata mea  voinţă de bine.
Astăzi, 21 noiembrie 1910, hotărăsc prin acest testament modul întrebuinţării averii mele, agonisită cu ajutorul lui Dumnezeu, precum urmează:
După moartea mea, las legatară universală a întregii mele averi
Primăria oraşului Brăila, în următoarea cuprindere, cu anumite condiţiuni şi sarcini şi anume;

Pentru  îndeplinirea acestui legat, testamentul prevedea o avere considerabilă, din care extragem doar două articole:
V Imobilul din str. Cojocari ce poartă numele Grădina Paradis (pe locul căruia s-a ridicat Palatul Lyra – n.n.)
XII. Imobilul din Brăila ce poartă numele Proprietatea Dumitru Ionescu, fostă Rally, Piaţa Sfinţii Arhangheli, str. Regală şi str. Polonă, în care se află astăzi Teatru, Hotel, Club, Restaurant, Cinematograf, Berărie, Cofetărie, Arenă de Vară şi mai multe Prăvălii, având instalaţie electrică cu Uzină proprie. Mobilier complet în Teatru, Club, Restaurant, Berărie, Cofetărie, Hotel, Arenă de Vară, Cinematograf etc. [E vorba deci nu doar de localul de astăzi al teatrului, ci şi de colţul dintre străzile Galaţi şi Polonă, cu  sediul Centrului de Creaţie şi cu alte firme particulare.]
Marele filantrop şi donator Dumitru Ionescu îşi încheie astfel testamentul:
Celor ce m-au iubit, recunoştinţa mea! Celor ce m-au urât, iertarea mea şi rugămintea mea de a mă ierta şi ei pentru oricât le-am greşit în viaţă!
            Celor ce se vor folosi de ajutorul ce las prin acest legat, le recomand din inimă iubirea de dreptate şi adevăr şi mai presus aplicaţiune la muncă neîntreruptă şi cinstită, căci numai în aceasta eu am găsit mai multă mulţumire în viaţa mea.
Este o profesiune de credinţă înălţătoare, care poate fi îndemn şi exemplu pentru toţi contemporanii noştri cu dare de mână şi care astăzi nu se mai numesc filantropi, ci sponsori.