Teatrul 'Maria Filotti' - Premierele asa cum au fost

 

Blue hills

Sumar

- La o fotografie
- În loc de argument

- Maria Filotti, Doamnă a teatrului românesc
- Addenda la “Antigona”- Miracolul grecesc este, mai întâi, miracolul teatrului
- Fănuş Neagu- un dramaturg neinseriabil cu vocaţia visului şi a iubiriii

 

 MARIA FILOTTI
Doamnă a teatrului românesc
Maria Filotti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          În galeria marilor artişti lirici şi dramatici de origine brăileană, ca şi în istoria teatrului românesc din prima jumătate a secolului al XX-lea, un loc proeminent, alături de George Niculescu Basu sau Petre Ştefănescu Goangă, este deţinut de Maria Filotti (născută în comuna Batogu, judeţul Brăila), măiastră slujitoare a Thaliei(1883-1956).
          Urmează la Brăila, “oraşul drag al copilăriei”, cursurile primare şi liceale, trecând cu succes examenul de bacalaureat la  Liceul “I.C. Massim” (actualul Colegiu Naţional “Nicolae Bălcescu”). Tot de Brăila o leagă contactul cu teatrul: vizionarea primelor spectacole şi interpretarea  în travesti a unor roluri la şcoala secundară, unde era fac-totum: regie, decoruri şi costumaţie.
          Fire impresionabilă, pasionată de lectură, Maria Filotti îşi  îndreaptă paşii spre Facultatea de Litere şi Drept, dar vocaţia teatrală şi hazardul o duce la Conservator (1903-1906), unde are ca profesori pe Aristizza Romanescu şi C. Nottara, de la care a învăţat puterea magică a artistului de a crea fiinţe, primind, în acelaşi timp, o lecţie de erudiţie teatrală, dar şi de caracter.
            Debutând încă din anii studenţiei (turnee cu A. Romanescu şi P. Sturdza), după un an petrecut la Naţionalul ieşean, trece la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe care-l va servi cu credinţă. Următorii 10 ani sunt ani de luptă pentru cucerirea măiestriei artistice, de muncă plină de dăruire în zămislirea şi trăirea creaţiei autentice, desfăşurată cu convingerea că pe scenă dai teatrului viaţă din viaţa ta. Sunt ani de căutare a unei modalităţi de exprimare cât mai umană, mai simplă, mai interiorizată. Stăpână pe uneltele sale, interpretează roluri variate, pe registre multiple de comedie şi dramă, devenind societară a Teatrului Naţional, clasa I, în anul 1916 şi societară de onoare în 1926.
            Acum marea şi neuitata actriţă a contribuit la reabilitarea condiţiei de actor, la afirmarea teatrului ca artă a ficţiunii. Au concurat la aceasta marea sa  bogăţie sufletească, studiul minuţios şi o muncă plină de pasiune. În aceşti ani creează roluri citate ca exemple de interpretare realistă: Doamna lui Ierimia (N. Iorga), Zoe (rolul cel mai îndrăgit din repertoriul românesc – I.L.Caragiale), Ioana Boiu (Suflete tari – C. Petrescu), Arkadina (Pescăruşul – A. P. Cehov), Hedda Gabler şi Ellida Wangel – Femeia mării (H.Ibsen) etc., roluri prin care a demonstrat cu prisosinţă că a fi actor echivalează cu un titlu de nobleţe spirituală. Actriţă temperamentală, de o mare trăire lăuntrică, Maria Filotti a redat lumea de sentimente a personajelor întruchipate, contopindu-şi sufletul cu sufletul eroului, înstrăinându-şi fiinţa şi dăruind-o personajului, autorului şi spectatorului.
            Dedicându-şi viaţa ridicării nivelului artistic al teatrului românesc şi, totodată, consolidării lui înăuntrul şi în afara hotarelor ţării, Maria Filotti este una dintre  personalităţile cele mai legate de eforturile pe care le-au depus în trecut actorii noştri pentru a aduce realizările teatrului pe orbita internaţională.
            Glorie a scenei, Maria Filotti va fi şi unul dintre membrii fondatori ai Sindicatului artiştilor dramatici şi lirici din România (1919), între anii 1931-1936 fiind aleasă preşedintă a acestuia şi contribuind la crearea unui muzeu al teatrului românesc.
Îndurerată de neaşteptata  pensionare (1936), nu dezarmează. Va inaugura Teatrul din  Sărindar, devenit ulterior Teatrul „Maria Filotti”, conceput ca un teatru de ansamblu, care să  cultive armonia jocului tuturor interpreţilor, întregul colectiv fiind răspunzător de alegerea pieselor, a distribuţiei, ca şi de pregătirea  spectacolului. În mica sală din Sărindar se vor afirma pe atunci tinerii Radu Beligan, Mircea Şeptilici, Irina Răchiţeanu, Titu Vedea.
            Exigentă faţă de ea şi faţă de alţii, năzuind permanent spre depăşire, în cei 52 de ani de activitate,  a oficiat pe scenă în 172 de piese româneşti şi străine, creând în premieră absolută 45 de roluri din dramaturgia română originală, contribuţie inegalabilă, distinsă  cu înaltul titlu de Artist al Poporului.


            Întrebată cândva ce ar alege, dacă ar fi să-şi reînceapă viaţa, a răspuns : „Între teatru şi comorile lumii, aş alege teatrul…”. Numele ei va rămâne înscris în istoria artei dramatice româneşti, onorând şi chemând la noi podoabe artistice şi instituţia brăileană de teatru care-i poartă numele.